Emeric Imre

Emeric Imre s-a născut la începutul anului 1965, dintr-o femeie aprigă şi sănătoasă, care era jumătate româncă, jumătate poloneză şi dintr-un bărbat jumătate maghiar, jumătate evreu, în zona care astăzi este cartierul clujean Dâmbu Rotund. A fost îndreptat spre muzica încă de mic, începând să studieze vioara din clasa I, la îndemnul tatălui său. Un nou drum i s-a asternut inainte cand s-a aflat in clasa a VIII-a, tot in domeniul muzicii, insa de aceasta data era vorba de un alt instument, chitara. A ascultat „Esarfa in dar” a lui Mircea Baniciu si de atunci viata sa a fost Cenaclul „Nicolae Tautu” al Casei Armatei din Cluj. A ajuns acolo impreuna cu Ghita Cucui, „o colega de liceu cu voce extraordinara”. I-a cunoscut aici pe Sorin Lacatus, Jean Emanuel Anton, Iosif Szabo, Calin Nemes, Ioan Gyuri Pascu, Didi Ivanescu. Erau “gasca nebuna si frumoasa a Clujului”, era vremea cenaclurilor studentesti clujene din ’83-’87. Anul 1983 a fost cel mai frumos an din viata artistului. Incepuse sa guste razboiul frumos dintre “scena si public”. Primul spectacol oficial al „gastii de nebuni” a avut loc pe scena Casei de Cultura a Studentilor (CCS) din Cluj-Napoca. Din repertoriul „gastii nebune” faceau parte piese proprii si ale celor de la Cenaclul Flacara, caci „folkul era rege atunci in Romania”. Pe lânga Casa Armatei, repetitiile mai erau gazduite de Casa Municipala de Cultura sau Casa Tineretului. In 1984, a debutat la Cenaclul Flacara.